Desființarea depoului de troleibuze de la Podul Înalt

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Desființarea depoului de troleibuze de la Podul Înalt

Mesaj  Cristian P la data de Iunie 13th 2017, 8:54 am

Grevă de avertisment. Cum vor circula mijloacele de transport ale TCE

Luni, 12 iunie, va fi grevă de avertisment la TCE Ploiești.
Mijloacele de transport în comun vor circula cu farurile aprinse, iar vatmanii și șoferii vor purta banderole albe. În autobuze, tramvaie și troleibuze vor fi lipite afișe după modelul alăturat, prin care sindicaliștii solicită menținerea liniilor de troleibuz în Ploiești. Reamintim că directorul TCE, Nicolae Alexandri, a declarat pentru observatrulph.ro că se dorește relocarea depoului de troleibuze de la Podul Înalt în curtea societății cu sediul pe strada Găgeni .

În schimb, președintele sindicatului SLTPP  acuză conducerea TCE că vrea eliminarea troleibuzelor din Ploiești.
Transportul călătorilor nu va fi afectat, însă este posibilă și declanșarea grevei generale.

Sursa : http://www.observatorulph.ro/social/80754-greva-de-avertisment-cum-vor-circula-mijloacele-de-transport-ale-tce


Ultima editare efectuata de catre Cristian P in Iunie 13th 2017, 8:57 am, editata de 1 ori
avatar
Cristian P
Moderator

Mesaje : 764
Data de inscriere : 30/09/2013
Varsta : 29
Localizare : Ploiesti

Sus In jos

Re: Desființarea depoului de troleibuze de la Podul Înalt

Mesaj  Cristian P la data de Iunie 13th 2017, 8:57 am

Desfiinţarea Depoului Vest, gaură uriaşă în bugetul TCE Ploieşti!

Primarul Adrian Dobre a recunoscut într-o declaraţie pentru Telegrama că zvonurile despre desfiinţarea Depoului de la Vest sunt adevarate.

„Este o discuţie legată de relocalizarea depoului de troleibuze pentru că  implică foarte multe costuri pentru cei de la TCE să ai două locaţii, şi impozitele şi taxele locale dar şi alte costuri suplimentare”, a declarat Adrian Dobre pentru Telegrama.

Ce nu a spus edilul liberal (sau poate nu ştie) este că relocarea depoului pentru troleibuze înseamnă costuri uriaşe pentru TCE, societate aflată în colaps financiar. Mutarea troleibuzelor la garajul TCE de pe strada Găgeni nu se poate face fără amenajări suplimentare. Este nevoie de platforme suplimentare pentru troleu, de instalaţii electrice şi de alte amenajări. Nu există nici loc pentru gararea tuturor troleelor Neoplan aflate în uz pentru că o parte din cutrea în care există garajul TCE a fost retrocedată de foarte mult timp.

Cu alte cuvinte, conducerea TCE încearcă să redreseze economic societatea comercială angajând cheltuieli uriaşe pentru amenajarea actualului conform cu necesităţile troleibuzelor.

Directorul interimar al TCE, Alexandri Nicolae, nu a spus nimic despre desfiinţarea cabinetului psihilogic al societăţii comericiale, uitând că externalizarea acestui serviciu înseamnă costuri uriaşe pentru firmă. Îi dăm totuşi un pont….Ar putea atrage venituri în visteria TCE prin deschiderea cabinetului psihologic către terţi, aşa cum era în perioada în care regia de transport public era condusă de singurul director adevărat pe care l-a avut această instituţie vreodată: Mircea Vulcan.

De altfel, gurile rele susţin că actualul director nu a coborât din biroul confortabil în garajele TCE decât de două ori! (într-una dintre ocazii împreună cu primarul Adrian Dobre care căuta o locaţie pentru utopicul spital municipal).

Poate că a venit vremea ca cei care conduc TCE să caute adevăratele găuri negre din activitatea societăţii şi să încerce să le rezolve.

Scurtarea traseelor de troleu, scumpirea abonamentelor, concedierea angajaţilor nu sunt măsuri care ar putea aduce societatea pe profit. Nu de alta dar nu ai cum să faci profit jefuind navetiştii şi cetăţenii cinstiţi care folosesc serviciile TCE.

Şi poate că e vremea să se priceapă că actuala situaţie a firmei care asigură transportul ploieştenilor nu mai permite adunarea de bani pentru partid ca pe vremuri….

Sursa : http://jurnalulph.ro/administratie/36697-desfiintarea-depoului-vest-gaura-uriasa-in-bugetul-tce-ploiesti.html
avatar
Cristian P
Moderator

Mesaje : 764
Data de inscriere : 30/09/2013
Varsta : 29
Localizare : Ploiesti

Sus In jos

Re: Desființarea depoului de troleibuze de la Podul Înalt

Mesaj  Cristian P la data de Iunie 13th 2017, 8:59 am

Salvaţi troleele din Ploieşti! Prostestul paşnic al eşarfelor albe

Şoferii TCE au răspuns solicitării Sindicatului Liber al Transportatorilor Profesionişti Ploieşti şi au circulat toată ziua cu banderole albe şi cu farurile aprinse. Din păcate, prea puţini ploieşteni au aflat de ce se protestează astfel, semn că cetăţenii oraşului nu au învăţat prea multe despre spiritul civic.

În cealaltă parte, Alexandri Nicolae, directorul interimar al TCE Ploieşti, a convocat o şedinţă ad-hoc, şedinţă în care a încercat să le explice oamenilor de ce trebuie să se renunţe la transportul public cu troleibuze, susţinând că această modalitate de transport este foarte costisitoare.

Interesant punct de vedere, dar directorul interimar a uitat să le povestească angajaţilor TCE despre lotul de autobuze second hand, cumpărate prin achiziţie directă, pe care se pregăteşte să îl aducă la Ploieşti. Şi tot la fel a uitat să ceară conducerii Primăriei Ploieşti să acceseze fondurile europene de pe Axa 4, fonduri prin care se pot cumpăra vehicule NOI destinate transportului în comun, dar...vehicule NEPOLUANTE (adică tramvaie, trolee sau autobuze electrice)

Şi nici nu le-a spus angajaţilor că prima listă pentru restructurări nu a fost aprobată de juristii Primăriei Ploieşti pe motiv că nu cuprinde şi personal TESA. Prima serie de concedieri de la TCE va cuprinde 29 de persoane, fiind probabil în aşa fel încât să nu poată fi considerată concediere colectivă şi să fie nevoiţi să le dea celor care rămân fără loc de muncă salarii compensatorii...

Sursa : http://jurnalulph.ro/administratie/36693-salvati-troleele-din-ploiesti-prostestul-pasnic-al-esarfelor-albe-foto.html
avatar
Cristian P
Moderator

Mesaje : 764
Data de inscriere : 30/09/2013
Varsta : 29
Localizare : Ploiesti

Sus In jos

Re: Desființarea depoului de troleibuze de la Podul Înalt

Mesaj  Cristian P la data de Iunie 20th 2017, 3:28 pm

Sindicaliştii din TCE explică Prefecturii şi autorităţilor locale situaţia reală a troleibuzelor din Ploieşti!

Liderii Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesionişti din Ploieşti au trimis o adresă Prefecturii Prahova, Primăriei, Consiliului Local Ploieşti, dar şi Consiliului de Administraţie de la TCE prin care explică situaţia reală a troleibuzelor , precum şi care sunt impedimentele pentru relocarea depoului Podul Înalt la garajul de pe Găgeni.

Sindicaliştii susţin că doresc doar “informarea clară şi corectă a celor responsabili de soarta S.C TCE S.A”.

Conform datelor tehnice furnizate de SLTPP,  Neoplanul  este un   “troleibuz articulat echipat cu  două sisteme de propulsie, unul electric direct alimentat de la reţeaua fir contact 650V CC şi celălalt compus din două generatoare electrice de câte 150KV bucata, antrenate de către un motor termic diesel cuplat axial cu o putere de 385 kw, acestea fiind concepute să funcţioneze (conform prescripţiilor din cartea tehnică a producătorului), pe distanţe scurte, în cazul avariilor la reţea sau în cazul devierilor de traseu neprevăzute, pentru două minute la sarcină maximă (încărcat cu călători) sau 30 de minute fără sarcină.”

Deci acest tip de vehicul poate funcţiona diesel doar în caz de urgenţă şi în niciun caz zilnic, aşa cum intenţionează şefii TCE Ploieşti.

De asemenea , “reparaţiile acestui tip de troleibuz se pot efectua doar de pe o platformă aflată la o înălţime de minim 3,5 m. Hala de reparaţii trebuie să aibă o înalţime de minim 7 m, pentru a putea ridica captatorii pentru revizie şi pentru deschiderea cofretelor electrice ce se află pe acoperişul troleibuzului ( captatorii de curent se pliază peste cofretele electrice în timpul mersului şi a stării normale de repaus). Toate elementele electrice şi electronice de forţă şi comandă, se află deasupra troleibuzului.”

Cu alte cuvinte, intenţia directorului interimar Alexandri Nicolae şi a primarului Adrian Dobre de a reloca depoul Podul Înalt la garajul TCE de pe Găgeni va însemna distrugerea tuturor troleibuzelor Neoplan, mai ales că pentru acest tip de vehicule nu se găsesc piese de schimb.

În documentul menţionat, sindicaliştii susţin că prin mutarea depoului pentru trolee, Neoplanurile vor mai funcţiona maxim două luni, deci vom ajunge la desfiinţarea totală a transportului cu troleibuze în Ploieşti din cauze....naturale...

“Atragem atenţia că dacă pe traseul 202 directorul general consideră că pot fi folosite autobuze din anii 1970, cu grad de uzură maxim şi inconfortabile pentru cetăţenii contribuabili şi plătitori de bilete, după relocarea troleibuzelor va constata prea târziu, iar regretele nu vor ajuta cu nimic, că în foarte scurt timp nu va avea flotă pentru a suplini troleibuzele pe traseul 44.”, mai susţin sindicaliştii din SLTPP Ploieşti.

Vă reamintim că, ieri, Consiliul de Administraţie al TCE Ploieşti a respins noua organigramă a societăţii care asigură transportul public în municipiu, organigramă care cuprindea concedierea a 29  de persoane.

http://jurnalulph.ro/administratie/36837-sindicalistii-din-tce-explica-prefecturii-si-autoritatilor-locale-situatia-reala-a-troleibuzelor-din-ploiesti-foto.html
avatar
Cristian P
Moderator

Mesaje : 764
Data de inscriere : 30/09/2013
Varsta : 29
Localizare : Ploiesti

Sus In jos

Re: Desființarea depoului de troleibuze de la Podul Înalt

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum