Știri și discuții legate de proiectul privind construcția noilor autogări.

In jos

Știri și discuții legate de proiectul privind construcția noilor autogări.

Mesaj  Catalin.C la data de Ianuarie 14th 2014, 10:54 pm

Primarul Municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, a fost invitat în emisiunea „ A IV-A PUTERE ” de pe PrahovaTv. Tema principală a fost reprezentată de planurile / proiectele din 2014, precum: reabilitarea căii de rulare a tramvaielor, podul de la Vest, ce va trece deasupra barierei, spitalul de pediatrie, hipodrom, realizarea unor noi autogăritransformarea autobuzelor diesel în vehicule GPL, precum și multe alte idei.

Realizarea unor noi autogări

- autogările vor fi dispuse în zonele Sp. Județean, Pod Înalt, precum și la Bereasca;
- contrar celor ce se întâmplă, vehiculele de tranport private NU au ce căuta în interiorul Municipiului Ploiești, firmele fiind obligate prin lege să își oprească vehiculele în autogări; astfel, dacă aceștia încalcă legea vor avea licența suspendată ( sperăm să se întâmple asta, eu, unul, sunt sătul de toate dubele și autobuzele care circulă fără probleme prin oraș, oprind atât în stații TCE, cât și în intersecții ).
avatar
Catalin.C
Admin

Mesaje : 3147
Data de inscriere : 08/03/2011
Varsta : 21
Localizare : Ploiești

http://www.transploiesti.ro

Sus In jos

Re: Știri și discuții legate de proiectul privind construcția noilor autogări.

Mesaj  BogdanPetrini la data de Ianuarie 14th 2014, 11:05 pm

Legat de accesul in oras la intrarea in oras dinspre Zona Comerciala a fost montat un indicator de restrictie pentru vehicule de transport, cu mentiunea ca se face exceptie pentru transportul turistic si TCE. Bineinteles ca totul este doar de forma.. dar pe mie m-a facut sa ma gandesc putin.. tocmai pentru ca pe acolo trec rutele spre Campina si Valea Prahovei.
avatar
BogdanPetrini
Co-Administrator

Mesaje : 337
Data de inscriere : 13/09/2013
Varsta : 20
Localizare : Ploiesti, PH, RO

Sus In jos

Re: Știri și discuții legate de proiectul privind construcția noilor autogări.

Mesaj  Catalin.C la data de Ianuarie 14th 2014, 11:29 pm

Acele semne sunt și pe bulevard „ cu excepția vehiculelor RATP Ploiești ” . Smile
avatar
Catalin.C
Admin

Mesaje : 3147
Data de inscriere : 08/03/2011
Varsta : 21
Localizare : Ploiești

http://www.transploiesti.ro

Sus In jos

Re: Știri și discuții legate de proiectul privind construcția noilor autogări.

Mesaj  carmenco la data de Ianuarie 15th 2014, 1:32 pm

bogdanptr97 a scris:Legat de accesul in oras la intrarea in oras dinspre Zona Comerciala a fost montat un indicator de restrictie pentru vehicule de transport, cu mentiunea ca se face exceptie pentru transportul turistic si TCE.  Bineinteles ca totul este doar de forma.. dar pe mie m-a facut sa ma gandesc putin.. tocmai pentru ca pe acolo trec rutele spre Campina si Valea Prahovei.

Nu este de forma si cred ca se gaseste la toate intrarile in oras. Am vazut si eu la intrarea dinspre Bucov. Asta e un inceput pentru ceea ce vrea sa fie interzicerea accesului in oras al transportului interurban.

carmenco

Mesaje : 2
Data de inscriere : 15/01/2014

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum